Material publicat în ediția tipărită săptămânală ProSport, distribuită în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.
Steven Van Groningen (56 de ani) este partenerul ideal pentru o discuție pe tema „sport și business”. Președinte și CEO al Raiffeisen Bank, bancher la a cincea generație în familia sa, olandezul este unul dintre titularii incontestabili în echipa finanțiștilor din Europa Centrală și de est. În materie de sport, cel care vorbește despre România la persoana întâi plural îmbină trecutul, prezentul și viitorul: fost canotor olimpic, maratonist, participant la concursuri de Ironman și organizator al Maratonului București. „Pentru mine, sportul e un stil de viață. Îmi e greu să-mi imaginez viața fără sport. Mă ajută să-mi păstrez un anumit echilibru fizic și mental, mă ajută la stres, mă ajută la disciplină, mă motivează să fac anumite lucruri”, spune Steven Van Groningen în deschiderea unei discuții de o oră pe care a acceptat-o la inițiativa ProSport.
O poveste de dragoste pornită în satul olimpic Sportul i-a adus și cea mai importantă întâlnire din viață, după cum mărturisește: posibilitatea de a o cunoaște pe soția sa, campioana olimpică la canotaj Valeria Răcilă. Povestea relației lor este impresionantă. În 1982, Steven a ratat calificarea la Campionatele Mondiale de canotaj de la Lucerna, dar s-a acreditat la competiție ca fotoreporter. Pasiunea pentru arta fotografică, rămasă intactă și în prezent, i-a adus în cadrul aparatului o concurentă din România, cu părul cârlionțat. La acel Mondiale i-a făcut zeci de fotografii Valeriei (pe unele încă le mai are în laptop), iar anul următor a căutat-o la Mondiale, pentru a i le înmâna. Relația s-a cimentat în satul olimpic, la JO de la Los Angeles, din 1984, unde Valeria a cucerit medalia de aur la simplu, iar Steven a terminat pe locul 9 alături de echipajul de patru vâsle al Olandei. Doi ani mai târziu cei doi s-au căsătorit. Împreună au doi băieți, Sijmen și Jan. Steven van Groningen a venit în România în 1993, iar anul următor a participat la primul său maraton. De atunci, a bifat cel puțin o alergare lungă pe an. „M-am oprit la a mai număra când am ajuns la 20. La un moment dat nu mai contează numărul, pentru că știi că-l poți face oricând, ci în cât timp termini cursa. La mine, cred că cel mai bun timp a fost 3 ore și 33 de minute. Ultimul maraton a fost cel de la Londra, de anul trecut”, explică șeful Raiffeisen.
La 50 de ani s-a orientat spre concursurile Ironman În urmă cu șase ani, maratoanele nu au mai fost de ajuns pentru a-l stimula, așa că s-a orientat și spre concursurile Ironman, care presupune un efort triplu: alergare, înot, ciclism. „Întotdeauna mi-am dorit să fac un concurs de Ironman, iar prima oară gândul mi-a încolțit la începutul anilor 80, când am văzut o competiție de acest gen la televizor. Apoi, în anul când am împlinit 50 de ani am zis că dacă nu-l fac atunci nu-l mai fac niciodată. Aveam nevoie și de o provocare, pentru că la momentul respectiv nu eram în formă, avem câteva kilograme în plus, nu eram foarte mulțumit. M-am pregătit 14 luni, iar în 2007 am luat startul la primul meu concurs Ironman, la Klagenfurt. De atunci am mai făcut trei„, spune el. Cum reușește, în condițiile unui program extrem de încărcat, să găsească timp pentru a pregăti un astfel de concurs? „Mulți mă întreabă acest lucru, iar eu îi întreb, senin, te uiți la televizor? Dacă renunți la televizor ai destul timp care se eliberează”, punctează fostul canotor. Prima întrebare din zona de interferență între sport și business adresată lui Steven van Groningen a fost „de ce nu se implică sectorul privat mai mult în susținerea sportului românesc?”. Răspunsul a tăiat ca un bisturiu în realitatea românescă: „În primul rând, pentru mediul de business este mai atractiv să sponsorizeze un eveniment, un maraton sau o competiție. Știi exact ce ai de dat și la ce să te aștepți. Apoi, e necesară o politică națională. Întrebarea este ce ne dorim? Vrem sport de performanță sau sport de masă? În Olanda, accentul se pune pe sportul de masă. Vă dau un exemplu comparativ între ciclismul din Anglia și cel din Franța. Englezii s-au pregătit pentru Jocurile Olimpice din 2012 și au investit masiv în sportul de masă. Și au avut rezultate extraordinare la Londra. Francezii, care au o tradiție lungă în ciclism, au investit doar în sportivii de performanță și nu mai au nicio poziție„.
Întrebarea următoarea a venit direct: ar trebui pus accent doar pe anumite sporturi? „Dacă ideea e să mulțumim pe toată lumea, atunci trebuie să acceptăm că probabil rezultatele nu se vor produce, sau dacă apare un campion va fi mai mult o întâmplare. Dacă vrem să avem o anumită poziție pe plan internațional, pentru că este important pentru vizibilitatea țării, punctul de plecare este să stabilim unde avem rezultate bune, istoric, și acolo să investim. Nu am făcut cercetări, dar dacă nu mă înșel, topul ar fi gimnastică, canotaj, atletism, scrimă. Dacă există un plan, sectorul privat poate fi atras mai ușor. Există șansa obținerii unor rezultate, iar sectorul privat va fi tentat să facă parte dintr-un proiect de succes”, a răspuns van Groningen. Despre legătura dintre sport și business, Steven van Groningen a scris un editorial pe bloggul personal, în care a creionat 10 puncte comune. Dintre toate, a reamintit două. „Primul este importanța pașilor mici. Foarte mulți se gândesc la lucrurile mari, le clamează, dar sunt lucruri mici pe care nu sunt dispuși să le facă, deși ar duce la progres. Și în business e la fel. Al doilea aspect este legat de dezideratul american «contează doar rezultatul». Rezultatul contează doar atunci când e obținut în condiții de fair-play. În sport și în business unii cred că orice este permis pentru a obține un rezultat. Un fotbalist faultează dur și este penalizat. Un proprietar își construiește ilegal o casă și plătește o amendă. E un comportament greșit, e ca diferența dintre o amendă și plata pentru un serviciu. Preocuparea aceasta pentru rezultatul final cu orice preț, business-bani și sport-victorie, strică într-un fel spiritul, societatea, echipa. Pe scară mai mică sau mai mare”.
Ciclismul, o investiție de viitor Este sportul un domeniu atractiv pentru afaceri? Steven van Groningen vede lucrurile un pic altfel. „Dacă aș investi în sport aș alege un domeniu care îmi place, de pildă ciclismul. Îmi place teribil combinația din acest sport. Nu ai nevoie de mare lucru de la societate, de pildă stadion sau alte facilități. Ai nevoie de un minim de respect de la ceilalți, cei care folosesc șoselele. La ciclism îmi place aspectul de libertate, pentru că ești incredibil de liber atunci când mergi pe bicicletă. Poți ajunge oriunde, nu deranjezi pe nimeni”, a explicat el. Întrebarea se agață de finalul vorbelor cunoscutului bancher: când va crește bunăstarea populației? Steven van Groningen răspunde: „România are potențial, resurse, poziție geopolitică. E ca un sportiv talentat, dar care își desfășoară activitatea după reguli nu tocmai clare. Stăm bine macroeconomic, dar creăm multe incertitudini politic și legislativ, încât oamenii nu sunt dispuși să riște și să investească. Cu țara pe care o avem, cu posibilitățile noastre, trebuie să fim în top 10 în Europa. Iar dacă România ar face business așa cum muncesc fetele de la canotaj nu ne-ar bate nimeni în lume”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER